Pascal Fesneau, care este și administrator al unei firme franco-germane din județul Cluj, a declarat, marți, la Cluj-Napoca, la deschiderea unui târg de meserii organizat de Clubul Francofon de Afaceri, că părinții ar trebui să transmită copiilor pasiunea pentru o meserie.
„Ne aflăm într-un moment de criză pentru piața muncii în ceea ce privește lipsa meseriașilor și sunt trei ramuri în care trebuie să lucrăm, prima fiind imaginea industriei și a meseriilor tehnice. Este nevoie de o schimbare de mentalitate și este important pentru părinți să înțeleagă că există oportunități foarte bune pentru copiii lor, deoarece condițiile de muncă în industrie s-au schimbat enorm de mult în bine față de acum 20 – 30 de ani, se lucrează pentru clienți multinaționali. Părinții au rămas cu imaginea greșită a industriei din trecut și ar trebui să transmită copiilor pasiunea pentru o meserie. În prezent, avem condiții deosebite de muncă, avem infrastructură, management modern, facem team building-uri, astfel încât angajații să se simtă bine la muncă”, a spus Fesneau.
Acesta a afirmat că este nevoie și de o schimbare la nivelul sistemului educațional, pentru ca școlile să intre în secolul al XXI-lea, în condițiile în care sectorul învățământului „a cam rămas în secolul al XX-lea”.
„Să ții un copil atent 20 de minute pe un scaun în fața unui profesor este din ce în ce mai dificil, este nevoie de mult mai multă practică de exemplu, iar învățământul dual este cea mai bună măsură pentru firmele din România care ne permite să croim o legătură puternică între agenții economici, școli și elevi”, a spus consulul onorific al Franței.
În opinia lui Pascal Fesneau, o altă soluție la criza de angajați calificați de pe piața muncii o reprezintă imigrația, adică aducerea unor străini cu competențe care să acopere deficitul autohton.
„Noi căutăm specialiști cum sunt electricieni în domeniul industrial și în construcții, instalatori, lăcătuși mecanici, vopsitori industriali, operatori mașini cu comandă numerică. Un operator CNC lucrează pe o mașină care costă o jumătate de milion de euro și realizează piese la micron. Odată angajat, ar avea posibilitatea să își dezvolte o carieră în Cluj-Napoca fără să plece în străinătate, într-un oraș în care va avea probleme de integrare, unde costurile vieții sunt mai ridicate, impozitele și chiriile mai mari, astfel că, trăgând la final linie, pentru 200 – 300 de euro în plus pe lună nu mai merită să fii departe de familie. Un astfel de operator sau un sudor câștigă la Cluj-Napoca peste 3.000 de lei net, aici sunt oportunități mai mari decât în străinătate. Eu vin din Franța, sunt multe orașe unde nu este la fel de ușor de trăit ca la Cluj-Napoca, unde calitatea vieții este mai ridicată”, a conchis Fesneau.
La rândul său, șeful ISJ Cluj, Valentin Cuibus, a declarat că o problemă constatată în România este orientarea școlară și profesională care, spre deosebire de alte țări europene, începe târziu și nu se face profesionist.
„Anul trecut, 55% dintre absolvenții din Cluj-Napoca de școli profesionale s-au angajat în meseriile în care s-au pregătit. Dorințele părinților nu se potrivesc cu cele de pe piața muncii, toți vor pentru copiii lor o facultate, deoarece își amintesc cum lucrau ei în fabrici în urmă cu 30 de ani, unde dotările erau total diferite față de ceea ce este azi. Invităm părinții să vadă cum arată o fabrică de azi”, a spus Cuibus.
Clubul Francofon de Afaceri Cluj organizează, marți, la Cluj-Napoca, un târg de meserii la care participă 20 companii de pe piața clujeană care recrutează personal și oferă sute de locuri de muncă.
Organizatorii au afirmat că evenimentul vine într-un moment de criză pentru piața muncii în condițiile în care, potrivit unui studiu Manpower, 81% din companiile românești au dificultăți în a găsi forță calificată de muncă, țara noastră fiind pe locul doi în lume la acest capitol, după Japonia cu 89%.
„Meseriașii, în special electricieni, sudori, mecanici și ingineri, mai ales ingineri chimiști, civili și mecanici ocupă primele două locuri în topul slujbelor pentru care se găsește greu personalul necesar, fiind urmați de șoferi, îndeosebi șoferi de camioane, curierat și transport în comun”, au precizat organizatorii târgului.
Foto: Hepta